CooltCluj #11 – Evenimente culturale
Săptămâna 7-13 octombrie 2024 | Ghidul evenimentelor culturale din Cluj
Salut! Sper că ai avut o săptămână bună și acum te bucuri de un weekend pe măsură. A mea a fost cu de toate: proiecte lansate, multă muncă, o vizită la școala din Borșa (+ primit energie și lumină de la copii), concerte și tihnă acum pe final. 💚 Vreau doar să mai zic că am fost vineri la Cluj Symphony Experience și că acum știu ce-nseamnă să simți cum acordurile de vioară îți pătrund în corp, prin podea. Deliric împreună cu Filarmonica de Stat au creat ceva aparte, din altă lume (vezi video de la final).
Săptămâna viitoare nu mai avem atâtea evenimente de 3-4 zile concomitent, dar avem prima ediție a OM Transilvania International Dance Festival. Chiar lipsea un festival de dans în oraș, că de muzică, teatru și film mai avem.
Luni, 7 octombrie
🪐 Planetariu mobil revine la Cinema Dacia (cu bilet) de la ora 8:00 între 7 și 13 octombrie. Vizitatorii vor putea afla lucruri noi despre univers, constelații, asteroizi, exploratori ai universului, Galileo Galilei sau robotul Curiosity, în cadrul unei serii de proiecții spectaculoase însoțite de prezentări interactive, care vor avea loc într-un dome mobil cu diametrul de 8 metri și înălțimea de 5 metri.
🎶 Classic Unlimited in Harmony (eveniment gratuit) de la ora 19:00 la Cinema ARTA. Sub motto-ul „In Harmony”, explorăm alături de muzicieni și compozitori contemporani evoluția armoniei muzică – (om) – natură, din baroc până în zilele noastre. Vei putea asculta lucrări ale unor compozitori renumiți precum: Johannes Brahms, Johann Sebastian Bach, Jean Philippe Rameau, Franz Liszt, George Enescu, Jean Sibelius și Claude Debussy, dar și creații ale tinerilor compozitori Anamaria Meza și Ciprian Gabriel Pop. Accesul la concerte este gratuit, dar puteți susține financiar turneul făcând o donație online, în momentul rezervării biletului sau la fața locului.
🎭 Teatru muzical original pentru adulți (cu plată) în fiecare luni, de la ora 19:00, la Stația Teatru/Muzical. Ce zici de o pauză de la tot ce e serios? Din septembrie, în fiecare luni de la 19:00, Adonis Tanța te așteaptă la Stația Teatru / Muzical să cântați, să scrieți și să transformați totul în artă.
🎶 Alone at Parties – lansarea albumului „Familiar Faces” (cu bilet) de la ora 20:00 la Stația Teatru/Muzical. Sound-ul formației este un amestec indie-folk de sintetizatoare, chitare electrice jucăușe și sunete acustice subtile care conturează cele nouă piese ce compun materialul de debut al formației. Alone at Parties este compusă din Andrei, Casiana, Dani, Florin și Lazăr.
Marți, 8 octombrie
🎻 Concert cameral de la ora 19:00 la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”. Interpreți: Ildikó Line - vioară (Budapesta, Ungaria), Katalin Erzsébet Orza - pian (Budapesta, Ungaria).
🎭 Curs de teatru de improvizație – Unscripted (cu plată) de la ora 18:30 la Studio de Fericire (Memo 10). Înveți să te lupți cu nevoia de control, devii mai încrezător atunci când vorbești în public și poți să găsești umorul mai ușor în situațiile simple cu care te confrunți zilnic.
Miercuri, 9 octombrie
🖼️ Rodica Tarța | Adrian Tarța. O lectură a cernerii vieții de la ora 10:00 la Muzeul de Artă Cluj. Lucrări cum sunt Geneza sau Corespondențe ne ajută să vedem cu alți ochi creații cu titluri și reprezentări aparent simple, precum Deal, Dealurile copilăriei, Dincolo de sat, Copac singuratic sau Livada. La Rodica Tarța, discursul plastic se individualizează mai ales prin abordarea unor teme acut existențiale, între care și tema solilocviului. Remarcăm în acest sens ciclurile Jertfă și răscumpărare, Context zero și ființare, Urme și umbre. Expoziția poate fi vizitată până în 20 octombrie.
🖼️ Expoziție Nicolae Procopan (sculptură mică) | Gil Turculeț (pictură) de la ora 10:00 la Muzeul de Artă Cluj. Artiștii aduc în fata publicului două serii de lucrări care, prin specificitatea lor, oferă expoziției nu numai un caracter bicefal, o complementaritate fizică și spirituală, ci și o perspectivă care ne permite o contextualizare a creațiilor într-un cadru mai amplu, pe un plan imaginar mai extins. Cele două forme de exprimare sunt expresia aceleiași dimensiuni a spiritului uman și artistic, unde forma finită a expresiei gândului devine o punte între un imaginar și real individual și colectiv în același timp. Expoziția poate fi vizitată până în 20 octombrie.
🧠 Ziua Mondială a Sănătății Mintale (cu bilet) de la ora 17:00 la Cinema ARTA. Temele dezbătute în cadrul acestui eveniment de lansare vor include: anxietatea - ora 17, depresia - ora 18, relațiile interpersonale - ora 19, dependențele - ora 20. Această dezbatere nu este doar despre informare, ci și despre crearea unui spațiu sigur și deschis, unde poți afla soluții la problemele cu care te confrunți, poți pune întrebări și poți învăța direct de la specialiști.
🎥 Berlinale Selection | Proiecție unică: Iubire, Moarte și Mărci germane (cu bilet) de la ora 17:30 la Cinema Victoria. Aproape 60 de ani după sosirea muncitorilor din Turcia în Germania, regizorul Cem Kaya le oferă primilor imigranți un spațiu pentru împărtășiri din experințele lor – în paralel, el arată, prin materiale TV din acea perioadă, diversitatea disprețului german față de străini. Filmul are însă o abordare specială și se concentrează asupra muzicii din exil.
🎭 A douăsprezecea noapte sau cum doriți (cu bilet) de la ora 19:00 la Teatrul Național Cluj. Una dintre cele mai îndrăgite comedii ale lui Shakespeare, în care intriga amoroasă se întrețese cu neașteptate drame identitare, plasând umorul la limita melancoliei. Viola, o tânără naufragiată pe țărmul misterioasei Ilirii, convinsă în mod eronat de moartea fratelui ei geamăn, decide să își trăiască doliul deghizată în haine bărbătești și trezește, astfel, afecțiunea inabordabilei Olivia, în timp ce ea însăși suspină după noul său stăpân, ducele Orsino. Apariția geamănului pierdut, Sebastian, adâncește confuzia și, totodată, rezolvă dilemele romantice ale protagoniștilor.
🎭 Magical deer – and the gravity // spectacol în cadrul programului comun Coleg / Kolléga (cu bilet) de la ora 20:00 la REACTOR de creație și experiment. Magical deer este o poveste despre migrare, o încercare de integrare, o luptă pentru a găsi un cămin, o oportunitate pentru o experiență comună. Spectacolul este o colaborare între artiști care, din cauza diferențelor culturale, a problemelor de subzistență, din nevoia de a căuta noi impulsuri sau pentru a se dezvolta pe plan personal și artistic, au decis să plece de acasă. János Viteazul nu apare deloc pe scenă, dar povestea lui se ascunde mereu în fundal. Ce este Acasă și ce înseamnă să ajungi Acasă?
🎥 Berlinale Selection | Proiecție unică: Toți vorbesc despre Vreme (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema Victoria. Pentru aniversarea de 60 de ani a mamei sale, Clara, doctorandă în filosofie, călătorește din Berlin în provincia Mecklenburg – iar existența sa independentă de la oraș se întâlnește cu originile familiale. Un studiu sensibil al societății despre locul natal și influențe, traume de după reunificarea Germaniei și medii sociale pe care, deși ne emancipăm, nu le putem depăși niciodată pe deplin.
Joi, 10 octombrie
🕺🏻 OM - Transilvania International Dance Festival (cu bilet) în perioada 10-13 octombrie. Inițiativa Oanei Mureșan, coregrafă, director artistic și fondatoare a Centrului Coregrafic OM, ne aduce patru zile dedicate dansului prin spectacole de dans contemporan, proiecții de film, evenimente sociale, ateliere, vernisaje, dezbateri și artist talks. Tema primei ediții, „Ritm comun”, explorează limbajul universal al ritmului care unește experiențele individuale și colective. Ritmul, prezent în fiecare aspect al existenței umane, devine un punct de conexiune între oameni, culturi și mișcare.
🎥 Opt ilustrate din lumea ideală și Sleep #2 [O&A cu Radu Jude] (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema ARTA. Opt ilustrate din lumea ideală este compus în întregime din fragmente de reclame care au marcat istoria publicității românești post-decembriste. Filmul explorează natura condiției umane în contextul tranziției economice, abordând tematici precum dragostea, moartea, fragilitatea corpului uman, dar și trecerea de la un sistem economic socialist la unul capitalist. Sleep #2 este un film de montaj de 62 de minute, cu imagini preluate dintr-o cameră web, realizat independent, cu sprijinul Programului DAAD Artists-in-Berlin.
🎥 Berlinale Selection | Proiecție unică: Soare și beton (cu bilet) de la ora 19:00 la Cinema Victoria. Drama despre tineri a lui David Wnendt, bazată pe romanul de succes al podcasterului și comediantului Felix Lobrecht, declară orice formă de control social ca fiind inutilă; aici nici poliția, nici profesorii, nici părinții nu cunosc realitatea de pe străzi. Aceasta este explorată, în timpul unei veri fierbinți de la începutul mileniului, prin trăirile unui adolescent vulnerabil în vârstă de 15 ani. Vedem cum el și trei băieți vecini opun violenței din viața de zi cu zi umorul și prietenia lor.
🎶 Foc & Folk – concert la foc de tabără – cu Zmeul Liric (eveniment gratuit) de la ora 19:00 la Camping Colina.
🖼️ Dacă de mâine va începe războiul, în urma mea o să las asta de la ora 20:00 la White Club. Orice catastrofă de mari proporții s-ar întâmpla sau nu în viitorul apropiat, trei expoziții de grup ne aduc o imagine (simbolică) a felului cum gândesc acum o parte din artiștii contemporani din diferite generații, care răspund la acest scenariu ipotetic. Lăsatul în urmă poate însemna concret ceva palpabil din atelierele sau casele lor. Ce nu ar apuca să ia cu ei sau ce nu ar mai vrea să salveze. Desigur, poate să însemne și ce și-ar dori să lase drept moștenire simbolică.
🕺🏻 Reverse Discourse (cu bilet) de la ora 20:00 la ZIZ - Art and Social Area în cadrul OM - Transilvania International Dance Festival. Reverse Discourse este un performance care explorează corpul și spațiul prin mișcare și lumină, transformând trupul într-un instrument de dialogare. Prin propunerea unui dialog inversat, unde cel care comunică este însuși trupul, spectacolul investighează politicile corporale și dezarhivează gesturi adânc înrădăcinate în memoria colectivă. Publicul devine observator al luptei subtile dintre supunere și asuprire, în care gesturile evoluează treptat, reflectând schimbarea perspectivei și energia transformării corporale.
Vineri, 11 octombrie
🕺🏻 Workshop: Corpul Prezent cu Arcadie Rusu (cu bilet) de la ora 12:00 la OM Centru Coregrafic. În atelierul „Corpul Prezent" vei explora dansul și interpretarea prin mișcare, printr-un proces de participare activă. Veți porni de la gesturi simple pe care le veți concentra în forme coregrafice, punând accent pe amprenta personală a fiecărui dansator implicat. În această întâlnire vă este propus studiul unei structuri coregrafice pe care o veți învăța, analiza, personaliza și transforma pe fiecare dansator în parte, astfel încât structura va rămâne aceeași, se va schimba doar interpretarea.
🎶 Șuie Paparude (cu bilet) de la ora 19:00 la Fabrica de Bere. „A fost odată, un Soundcheck, pentru Cea mai bună zi! Învățăturile, Cu zâmbetul pe buze, revin, ca să Nu te mai saturi de noi. Hai să afli Secretul Caracatiței!”
🎭 r.e.g.e.r.a.r.e. // spectacol de teatru-dans (cu bilet) de la ora 20:00 la REACTOR de creație și experiment. Corpul carcasă, corpul purtător de emoții, întâmplări și obiceiuri, corpul amprentă, corpul perceput în prezent și corpul proiectat în viitor, corpul cu procese organice ascunse, corpul expus cu informații la vedere, corpul între alte corpuri, corpul degradat și corpul forță. r.e.g.e.n.e.r.a.r.e. spune povești despre corpuri și etapele lor, despre ce am acumulat, conștient sau nu. O călătorie pe parcursul căreia vom staționa în experiențele diferite a 5 performeri în căutarea unui teritoriu atât de intim, cel al propriului corp.
Sâmbătă, 12 octombrie
✨ Road to self-discovery (cu plată) de la ora 10:00 la sediul MUZA | Mandala Urban Zen Alignement. “Road to self-discovery” este o invitație pentru a ne (re)descoperi, atât pe noi însene cât și pe fiecare dintre celelalte “călătoare pe acest drum al auto-cunoașterii”.
🔬 Romanian Science Festival (eveniment gratuit) de la ora 11:00 în Iulius Parc Cluj. Festivalul aduce peste 150 de experimente și prezentări științifice alături de elevi, studenți, profesori, cercetători și profesioniști ai domeniilor STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică). Un proiect gândit de tineri pentru tineri transformă educația STEAM prin metode practice și non-formale cu ajutorul diasporei academice.
🎶 byron (cu bilet) de la ora 20:00 la FORM Space. byron se pregătește să lanseze cel mai recent proiect al lor, „Sindromul Impostorului în 4 Acte”, în colaborare cu Muse Quartet.
🎥 Si c'était de l'amour/ Dacă ar fi dragoste - Film (cu bilet) de la ora 20:00 la Cinema ARTA, în cadrul OM - Transilvania International Dance Festival. Sinopsis: Cincisprezece tineri dansatori de origini și orizonturi diferite sunt în turneu cu „Crowd”, piesa de dans epică a lui Gisèle Vienne, care explorează scena rave a anilor '90. Din teatru în teatru, lucrarea se transformă în relații ciudate și intime. Contaminează scena viața reală – sau invers? O călătorie tulburătoare care explorează nopțile noastre, petrecerile noastre, iubirile noastre.
Duminică, 13 octombrie
🎭 Capra cu trei iezi (cu bilet) de la ora 11:00 la Cinema Mărăști. Golden Party te invită la un spectacol foarte îndrăgit de generaţii întregi de spectatori, respectând convenţia clasică a păpuşilor la paravan, în care copiii regăsesc detaliile poveştii consacrate.
🕺🏻 Insula (cu bilet) de la ora 19:00 la Sapienția, în cadrul OM - Transilvania International Dance Festival. Spectacolul de dans contemporan Insula propune o punte între libertatea copilăriei și lupta adultului de a-și găsi propriul refugiu precum și sentimentul unic de comuniune și pace. Acțiunea se desfășoară pe o insulă pustie, unde interpretele traversează diferite stări, fenomene ale naturii și amintiri din trecutul apropiat și îndepărtat. Prin tot ceea ce o alcătuiește, Insula este un spectacol despre o utopică disciplină a existenței, dar și despre multiplele manifestări ale frumuseții de a cădea și de a te regăsi, chiar și pe o insulă pustie.
Rap + simfonic = emoție.
Cum ziceam la început, Deliric & Filarmonica de Stat Transilvania au fost o experiență în sine. Las aici declarația asta de dragoste adusă Terrei:
Știi că au loc și alte evenimente culturale în săptămâna care urmează? Dă-ne de veste în comentarii și nu uita să ne spui tu la care plănuiești să mergi.
Dacă te bate gândul să-mi transmiți ceva ori ai vreo sugestie referitoare la proiect, nu sta pe gânduri. Scrie-mi mai jos și vedem unde va duce acest dialog.
📣 Mai am ceva pentru tine: Coolturalist, newsletterul pe care îl trimit de două ori pe lună și din care afli noutăți din artă și cultură, citești interviuri cu artiști și oameni talentați care au avut curaj să urmeze drumuri mai puțin bătătorite (de la care ai ce învăța) și dai de recomandări de ce să mai citești, vezi sau încerci. Te poți abona aici.
Pe duminica viitoare! 🌞
Mulțumim pentru newsletter, foarte informativ! Recomand și proiecția filmului La vita e bella (1997), duminică, 13 octombrie, la Cinema Arta.